Sunt Om.

Creator de Realitate.

Sunt Om

Creator de realitate

CINE SUNT

Un alai de identități,
un proces continuu de transformare.

1/5

Cine sunt

Un alai de identități, un proces continuu de transformare.

În urmă cu câțiva ani, am pornit într-o călătorie de căutare a răspunsului la întrebarea cine sunt.

Am crezut că sunt ceea ce știu, gândesc și fac, ce îmi place și ce nu, că sunt corpul meu sau suma experiențelor mele care m-au definit într-un anume fel. Am descoperit că adevăratul eu este mult mai vast decât atât, eu sunt cel care percepe toate gândurile, stările, nuanțele și rolurile, sunt fundalul pe care ele se petrec și sunt chiar Creatorul lor.

În urmă cu câțiva ani, am pornit într-o călătorie de căutare a răspunsului la întrebarea cine sunt.

Am crezut că sunt ceea ce știu, gândesc și fac, ce îmi place și ce nu, că sunt corpul meu sau suma experiențelor mele care m-au definit într-un anume fel. Am descoperit că adevăratul eu este mult mai vast decât atât, eu sunt cel care percepe toate gândurile, stările, experiențele și rolurile, sunt fundalul pe care ele se petrec și sunt chiar Creatorul lor.

CE VREAU

Să mă exprim în această lume
prin arhitectură

2/5

Prin arhitectura exprimăm ceea ce suntem – este un limbaj simbolic ce vorbește despre identitate, simțire, percepție, transformare și relația cu lumea.

Este un limbaj tăcut și profund, din Inimă. Fiecare proiect devine o reflexie a lumii interioare, o traducere a Visului și credințelor într-o formă materială.

Ce vreau

Să mă exprim în această lume prin arhitectură.

PENTRU CE

Trăirea unei stări

3/5

Pentru mine, arhitectura este o cale de cunoaștere profundă – este și a fost dintotdeauna despre Om – reprezintă un mijloc de cunoaștere a naturii existenței, a oamenilor și implicit a mea.

Arhitectura este despre a transpune lumea interioară în formă și are un singur scop: trăirea Bucuriei.

Pentru ce

CE FAC

Arhitectură

4/5

Ce fac

Arhitectură

01. Construcții noi

- Rezidențial
- Case pasive
- CLT
- Design interior

02. Construcții existente

- Extindere
- Conversie
- Reconfigurare
- Optimizare anvelopă

03. Consultanță de specialitate

- Detalii de execuție
- Analiză teren pentru casă

CUM FAC

Proces

5/5

Transpunerea lumii interioare în formă începe cu o scânteie -- o idee vagă și subtilă din lumea interioară care, pe măsură ce se concentrează, devine tot mai clară și puternică.

Această energie creativă se transformă treptat, asemenea unei raze de lumină, până când viziunea se materializează.

Focusul este pe Vis, iar procesul de transpunere a visului în realitate devine o călătorie transformatoare de descoperire a Adevărului Interior și de Vindecare.

Cum fac

Proces

01. Temă de proiectare

Punctul de la plecare îl reprezintă întrebările: Cine? Ce vreau? Pentru ce?
Prin întrebări, discuții față în față, ascultare atentă și analiza terenului, conturăm direcția proiectului.

Ideile prind contur într-un model 3D digital, animații și planuri detaliate, astfel încât să poți vizualiza spațiul, valida propunerea sau oferi feedback pentru ajustări.

Proiectul tehnic aduce împreună toate specialitățile – arhitectură, rezistență, instalații – pentru a detalia soluția finală. Din această etapă rezultă și documentația necesară obținerii autorizației de construire.

Coordonez fazele-cheie ale execuției și ofer suport tehnic pentru implementarea corectă a soluțiilor de arhitectură, facilitând comunicarea cu furnizorii și echipele de execuție.

Transpunerea lumii interioare în formă începe cu o scânteie -- o idee subtilă din lumea interioară care, pe măsură ce se concentrează, devine tot mai clară și puternică. Această energie creativă se transformă treptat, asemenea unei raze de lumină, până când viziunea se materializează.

Focusul este pe Vis, iar procesul de transpunere a visului în realitate devine o călătorie transformatoare de descoperire a Adevărului Interior și de Vindecare.

01. Temă de proiectare

Punctul de la plecare îl reprezintă întrebările: Cine? Ce vreau? Pentru ce?

Prin întrebări, discuții față în față, ascultare atentă și analiza terenului, conturăm direcția proiectului.

Ideile prind contur într-un model 3D digital, animații și planuri detaliate, astfel încât să poți vizualiza spațiul, valida propunerea sau oferi feedback pentru ajustări.

Proiectul tehnic aduce împreună toate specialitățile – arhitectură, rezistență, instalații – pentru a detalia soluția finală. Din această etapă rezultă și documentația necesară obținerii autorizației de construire.

Coordonez fazele-cheie ale execuției și ofer suport tehnic pentru implementarea corectă a soluțiilor de arhitectură, facilitând comunicarea cu furnizorii și echipele de execuție.

Contact

Hai să dăm viață ideii tale!

Nu contează dacă e o idee perfect trasată sau doar un gând rătăcit pe o margine de hârtie.